Nu oricine poate fi traducător. Și nu spun acest lucru din mândrie sau orgoliu sau dintr-un sentiment de superioritate. Chiar dacă o persoană deține autorizație de traducător sau a terminat facultatea de limbi străine sau știe la perfecție una, două sau mai multe limbi străine, nu înseamnă neapărat că aceasta are și calități de traducător, chiar dacă traducătorului îi este dat de multe ori să audă „știu și eu engleză, puteam să-l traduc singur documentul, dar nu am timp”. A nu avea calități de traducător nu este o rușine. Fiecare persoană are calitățile sale.

Așa cum este cazul oricărei alte meserii, înainte de toate, traducătorul dedicat (pasionat și profesionist) trebuie să găsească plăcere în ceea ce face. Dacă nu există plăcere, restul calităților despre care voi vorbi mai jos vor fi inexistente și, astfel, rezultatul final, traducerea, va fi de slabă calitate (voi exclude de aici textele sursă care sunt scrise într-o limbă de calitate slabă din punct de vedere terminologic și/ sau gramatical, dar acesta este un subiect pentru un articol separat).

Din punctul meu de vedere, plăcerea de a traduce înseamnă setea permanentă de a învăța lucruri noi. Întotdeauna mi-a plăcut să spun că traducătorul este și mecanic, și avocat, și inginer, și constructor și lista poate continua, în funcție de domeniile care îl atrag și care îi aduc satisfacție sufletească. Acest lucru înseamnă că un traducător dedicat meseriei pe care o practică va folosi cu profesionalism toate resursele pe care le are la dispoziție pentru a traduce cât mai corect, căutând necontenit dicționare, glosare, contexte similare pe site-urile de specialitate, asigurându-se că alege cuvântul corect pentru domeniul respectiv și în contextul dat. Astfel, în procesul de căutare, dacă există sete de cunoaștere, traducătorul își va îmbogăți cunoștințele în domeniile pe care le va traduce. Nu-i așa că este interesant și are sens?

Plăcerea de a traduce mai înseamnă a nu te plafona, a nu pretinde că ești un traducător perfect. Dacă un traducător începe să se considere perfect pentru simplul fapt că practică această meserie de mulți ani, deja există un conflict și o plafonare. Trăim într-o lume care avansează foarte rapid, atât din punct de vedere al Internetului și al tehnologiei (dar, din nou, acesta poate reprezenta subiectul unui nou articol), cât și din punct de vedere al modificărilor care au loc mai ales datorită globalizării. Prin urmare, consider că nu există niciodată ocazia de a afirma „știu suficient!”. În permanență apar instrumente și programe noi sau termeni și reguli gramaticale noi, așadar mintea traducătorului trebuie să fie mereu alertă și să se „upgradeze” la tehnologiile care se dezvoltă sau apar pe piață, la fel cum își „upgradează” programele sau computerul sau alte componente hardware folosite.

De asemenea, dacă nu există pasiune, nu va exista nici traducătorul dedicat și responsabil, pentru că nu va face față stresului care vine odată cu termenele de predare strâmte și foarte strâmte (mai toți clienții vor traducerile ieri sau chiar alaltăieri, dacă s-ar putea) sau cuvintelor dificile care par uneori intraductibile. Trebuie să existe creativitate, imaginație, o minte deschisă și cunoștințe gramaticale solide. Traducătorul trebuie să fie răbdător, să caute termenii în dicționare, să îi verifice apoi pe diverse site-uri de specialitate pentru a se asigura că a ales termenul corect și abia apoi îl va folosi în textul pe care îl traduce. Trebuie să păstreze terminologia, atât în documentul pe care îl traduce, dar și cea specifică domeniului, altfel va crea confuzie în rândul cititorilor sau al utilizatorilor.

Nu există magie. Este posibil ca unele persoane, de când au apărut Google Translate și alte aplicații similare, să considere că activitatea de a traduce se bazează pe o magie prin care traducătorul apasă o combinație de butoane/ taste și gata, a tradus în ORICE limbă vrea el. Nu, un client care este profesionist și dorește calitate va apela întotdeauna la un traducător specializat, iar pentru a atinge calitatea dorită, este nevoie de muncă, de investiție în resurse și de eforturi.

Pe lângă pasiunea și profesionalismul descrise mai sus, echipa biroului TOP TRADUCERI din Craiova mai adaugă traducerilor dumneavoastră și un „vino-ncoa” bazat pe unul dintre motto-urile noastre preferate: „Experienţa şi seriozitatea dobândite peste hotare dau sens cuvintelor dumneavoastră…”

Cu respect,

Elvira